După cum povesteam în articolul despre călătoriile în locuri altfel. Bianca și Ioana au acceptat provocarea să mergem într-un CityBreak in Zaragoza (Spania).

Pe scurt, orașul, vremea, oamenii și mâncarea au fost pe placul nostru.

Orașul

Zaragoza este al cincilea oraș spaniol ca mărime. Noi, în principiu, l-am străbătut pe jos, având o medie de 20k de pași pe zi. Are un vibe tare artsy și fain. Găsești peste tot ori statui, ori graffiti, ori instalații, magazine de artă, vinyl shop-uri sau diverse boutiquri. Este de înțeles să fie așa datorită lui Goya.

Vremea

Noi am fost în martie, ceea ce ne-a avantajat. Vara este foarte cald, iar iarna este vremea ploioasă. Temperatura a fost în jur de 20-22 de grade și a picurat într-o zi. Am străbătut orașul în teneși, blugi, tricouri sau bluze și un hanorac, iar în ziua ploiasă, o pelerină.

Oamenii

Surprinzător sau nu, românii sunt prezenți într-un număr destul de mare. Chiar eram cu fetele la pas prin centrul vechi, în fața noastră un cuplu de vârstă medie, ei îi sună telefonul și răspunde: „Ciao, Margareto! Te pup!”. De asemenea, în centrul comercial Puerto Venecia am interacționat cu niște români printre raioanele de haine.

Noi am avut şi un “local” cu noi, Ale care locuieşte în Madrid şi şi-a luat un weekend liber. Ne-a ajutat enorm să avem pe cineva care ştie care e treaba cu anumite sensibilităţi culturale şi, bineînţeles, limba.

Am stat la un AIRBNB superb din centru, iar Pablo (proprietarul) a fost foarte primitor, aşteptându-ne cu un vin local foarte bun, și ne-a îndrumat pe ici pe colo. La magazinele din împrejurimile cazării erau în principiu asiatici care nu prea vorbeau engleză.

Mâncarea

Bucătăria aragoneză o găsești în El Tubo – de la Paella, la Gazpacho, Jamon și Sangria. La pas, printre străduțele înguste ai cu ce te bucura. El Tubo este în apropiere de Plaza del Pilar – Calle Estebanes și Calle Libertad sunt puncte de reper.
Bineînțeles, am încercat și ceva specific cu jamon la Mc Donalds.

Cât costă un kilogram de roşii în Zaragoza? :)) bună întrebare! Noi am obţinut 500gr gratuit, asta după ce am avut parte de o adevărată provocare să găsim legume sau salată de legume în restaurante. La micul dejun, singurele legume sunt roşiile de pe bruchette. Iar un mic dejun cu jamon prăjit şi ouă ochiuri are nevoie măcar de o salată de roşii.

Ce-i de vizitat în Zaragoza?

Luând oraşul la pas am putut vedea şi locuri pe care nu le planificasem.

• Basilica de Nuestra Senora del Pilar şi Plaza del Pilar
• Palacio de la Aljaferia – noi nu l-am prins deschis, însă ne-am plimbat în jurul lui
• Puerto Venecia
• Puente de Piedra
• El Tubo şi Centrul Oraşului pe timp de noapte
• Acuario de Zaragoza
• Museo Goya Coleccion Ibercaja
• El Ebro – noi l-am luat la pas însă se poate face caiac-canoe 🙂
• Plaza Espana, Roman Walls şi multe biserici.

Ne-ar fi plăcut să găsim deschis şi la Ascensor del Pilar, Museo del Teatro Romano de Caesaraugusta, Museo de Zaragoza, Mercado Central. La prima vedere nu pare, însă sunt foarte mult locuri de vizitat şi lucruri de făcut în Zaragoza.

Oraşul: (5/5)
Oamenii: (3/5)
Locuri de vizitat şi activităţi: (5/5)
Mâncarea: (5/5)

Suntem oameni și avem perioade și perioade – chill! nu o să scriu nimic clișeic.

Ei bine, la mine e o perioadă cu schimbări, forțate sau nu, cu decizii, dificile sau nu, cu oameni, care vin și pleacă.
Stau de 5 ani în București și vin destul de des acasă, la Codlea – acest orășel aflat la 15 km de Brașov și care mi-a fost context 23 de ani. Vin în primul rând pentru dor de casă și de ai mei, pentru prieteniile de ani buni si pentru oamenii noi din viața mea.

Dar mai ales, vin pentru mine. Vin acasă pentru discuțiile cu cea mai bună prietenă a mea – Mama.

Pentru că imbrățișarea ei este cel mai bun antidepresiv. Pentru că vorbele ei fac cât zeci de ședințe petrecute pe un fotoliu incomod în fața unui terapeut. Pentru că mama are felul ei de a îmi transmite că “o să fie bine” sau că “e doar o etapă într-un proces”. Întrebările ei nu sunt atât de incomode și pot să le răspund cu deschidere.
Mama mea nu l-a studiat nici pe Freud, nici pe Jung. Mama mea e mamă și asta o face cel mai bun terapeut. Este o mamă care și-a pierdut un copil prea devreme. Este o femeie simplă dar cu principii simple. Este o femeie care este căsătorită de 46 de ani. Care este optimistă și în fiecare dimineață știe că ziua bună ține doar de ea.

Discuțiilor de la cafea, se adaugă și liniștea de acasă.

Linistea aceea în care în nopțile de vară, adie ușor vântul adus din munți, se aud greierii și niște broaște în îndepărtare și tu stai pe terasă, tu cu gândurile tale.
Apoi e camera în care ai copilărit, cu agende vechi care conțin cam aceleași gânduri de acum – scrise un pic altfel și cu influențele dramei adolescentine. Poze cu tine și gașca de fete. Când e mai răcoare vine mama cu acel hanorac care te face să te simți a  c a s ă. Iar iernile sunt cu miros de cozonaci și vin fiert. Sunt plăceri simple dar de care ne-am îndeparătat, alegând să ne complicăm.

Vara aceasta am preferat să-mi fac concediul acasă. Da, acasă la Codlea – unde nu am avut parte de o plajă extraordinară, un cocktail fancy, petreceri până-n zori sau scuba diving.
Am ales un concediu de două săptămâni cu cafea la ibric, borș ca în Moldova, plimbări  lângă un lac aproape secat, somn de 7-8h și discuții despre viață cu părinții mei. Am ales să ies pe terasă cu fetele mele, să merg să stau în hamac în liniște și să citesc… să citesc mult.
Ce mi-a adus acest concediu? Mi-a adus liniște și stare de bine. Un buget salvat. Inspirație și o direcție.

Bine ai venit, toamnă!

Toamna trecută voiam foarte tare să ajung în Berlin, s-au întâmplat lucrurile în așa fel încât numai asta nu s-a întâmplat. Nici eu, nici Ioana, nici Bianca nu am reușit să ne alinem planurile și concediile să facem asta.

Așa că ne-am întâlnit în Energiea și-am făcut planul de bătaie pentru city break-ul din primăvara aceasta.

„Să fie cât de cât călduț”„
„Să nu mai fi fost până acum”
„Să nu fie foarte turistic”
„Săăăăă….”

Și iată primele criterii apărute pe listă. Lor li s-au mai adăugat: perioada (să nu avem lansări, campanii sau evenimente la job), un buget și să avem totuși ceva de făcut pe acolo.
Lista noastră se rezuma la 10 destinații din care am dus în short-list 4: Zaragoza, Valencia, Pescara și Veneția. Iar câștigătoarea este Zaragoza!

„Cum? La prima vizită în Spania voi mergeți în Zaragoza?” Chiar așa, cum rămâne cu Barcelona sau Madrid? Ei bine… fix așa!

Citeam dăunăzi într-un articol pe Elite Daily  ca în perioada de tânăr adult să călătorești în locuri imprevizibile și mai puțin turistice. M-am bucurat când jobul m-a trimis în orașe precum Brighton (UK) sau Bled (Slovenia). Sunt destinații în care nu am fost tratată ca un turist neapărat și m-am bucurat pe deplin de experiențele de acolo ca un băștinaș.

via GIPHY

Și apoi mai am eu treaba asta cu aglomerația, nu prea pot sta în spații aglomerate iar un oraș mai puțin turistic e #cetrebuie din punctul ăsta de vedere.

Așadar, Zaragoza să fie primăvara asta!

Nu prea am spus-o până acum ceva vreme, dar… m-am apucat să scriu o carte.

Așa, și?
Și e mișto pentru că mă folosesc de ceva ce am crezut pentru foarte mult timp că e un demon neastâmpărat care-mi provoacă stări de anxietate. Sunt un introvert și un observator. Iar când acestea două s-au aliat și am adăugat și un strop de creativitate, au ieșit câteva pagini din cartea respectivă, în stare pură și probabil cu ceva typo-uri.

De ce?
Așa cum spuneam… pentru că sunt un bun observator și din când în când mă las în jocul imaginației mele. Încă de la 19 ani am început să călătoresc zilnic spre Brașov.
Locuind în Codlea, un orășel mai micuț de lângă Brașov, dar făcând facultatea în Brașov am fost nevoită să merg aproape zilnic cu un maxi taxi – noi îi spunem Dubă :). În cei 3 ani petrecuți în dubă, am putut observa comportamente, stări, povești ale unor oameni pe care nu îi cunosc. La acestea s-au adăugat poveștile din autobuzul 5 care mă ducea prin locurile cele mai frecventate de mine, din Brașov.

După ce am absolvit facultatea (aww… yeah!) m-am mutat în București, iar odată cu mutatul aici am ajuns să călătoresc, cam de două ori pe lună, cu trenul pe ruta București-Brașov. Mai mulți oameni, mai multe caractere, mai multe stări, mai multe povești. Așadar, poveștile acestea sunt peste tot: în metrou, în autobuz, în sala de așteptare, pe holuri, la cozi, pe terase, prin parcuri, în balcoanele din blocul de vis-a-vis, în lift, la mine în sufragerie, în baia acelui club…

Despre ce scriu?
Despre oameni. Așa cum îi văd eu. Cu poveștile din spatele ridurilor, cu durerea ascunsă în zâmbetul fals, cu superficialitatea pe care o folosesc în a câștiga o cearta la telefon, cu timiditatea ascunsă în joaca cu inelul de pe mâna dreaptă, cu fâstâcirea de la primul date. Da, despre oameni scriu.

Bine, bine… dar de ce nu poate rămâne pe un blog? Pentru sentimentul ăla fain pe care îl ai când deschizi o carte nouă și miroase a cerneală proaspătă și pentru toate dățile în care poate stai pe plajă în Vamă și citești sau poate ești în avion și fugi într-o scurtă vacanță sau poate ești în tren și mergi acasă și ridici o clipă privirea din carte și vezi oameni în compartiment cu tine și gândești care ar fi povestea lor.

Și apoi… am observat niște oameni super mișto ieșind singură. Prima oară când mi-am făcut curaj să ies singură, a fost în vara lui 2017. Eram în concediu acasă la Brașov. Auzisem de o cafenea mișto și lumea îi lăuda limonada. Fiind iulie, era destul de cald, iar o zi ca asta mergea mână în mână cu acea limonadă. Pășind timid în cafenea, mi-am ales o masă mai centrală și mi-am spus „ok, let’s do this!” încercând să-mi dau seama de ce există această părere generală cum că ar fi awkward să ieși singură. Este defapt, super sănătos. Și uite așa cafeneaua avea niște oameni mișto, o limonadă și mai mișto iar eu aveam o agendă pe care nu mi-a fost frică să o folosesc.

Care este povestea ultimei persoane necunoscute pe care ai văzut-o?