„Ești singura creață pe care o știu.” și așa știam că mă recunoști într-o zi de sâmbătă într-un Expirat cu mult haos. Asta ai ajuns să mi-o spui după vreo șase luni de zâmbete furate pe o terasă foarte aglomerată sau ochiade secrete.
Treaba asta nu a început deloc clișeic. Nu ne-au făcut cunoștință niște prieteni. Nu am ieșit la cafele. Nu am stat la telefon până când unul dintre noi adormea. Nu am ieșit la dans. Nu ne-am cunoscut prietenii sau familiile.
Treaba asta a început cu timiditate, frică și panică. Dar treaba asta a început mai ales datorită ție! Pentru că după un început prost ai propus tu să o luăm de la capăt. Și bine ai făcut! Că bine a fost.
Treaba asta are treabă cu chimia și (probabil) cosmologia. Căci a fost chimie din prima clipă și deloc stângăcie. Căci a fost o conexiune de gând la gând. Căci au fost priviri care au comunicat mai mult decât orice cuvânt scris sau spus. Căci au fost îmbrățișări infinite. Căci a fost piele pe piele și mâna mea în mâna ta.
Și a fost bine că a fost ce trebuie.
A fost tratament pentru suflet fără a-l implica. Niște ore bune de tratament chimic.
Ca orice tratament ajunge să se și încheie. Treaba asta a primit parafa plăcerii și a zâmbetelor din colțul gurii. Un bilet de externare fără alte recomandări. Fără continuarea tratamentului… că a fost ce și cât trebuie. Am încheiat tratamentul într-o zi foarte friguroasă de octombrie. Era atât de frig afară, dar tot ne-am încăpățânat să ieșim la o țigară. Și mi-am aprins țigara tremurând de frig și te-am privit în ochi: „treaba asta e cea mai faină chestie din 2018.” Și cel mai fain lucru e că doar noi știm care-i treaba. Noi, dragul meu, am fost cel mai fain lucru din 2018.
Fucking A!
PS: treaba asta are și un soundtrack
[Acesta este un fragment din cartea la care scriu, astfel că orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare].
