Interior Zero | Lavinia Braniste

Cele 3 ore petrecute în trenul București-Brașov, deobicei, le aloc cititului. Și iată-mă cum am plecat spre Brașov pentru că urma ziua mamei mele. Îmi comandasem de curând 2 cărți de pe elefant, iar pe una dintre ele am luat-o cu mine. Interior Zero de Lavinia Braniște.

Îmi place să citesc conținut pur românesc. Așadar, Interior Zero am savurat-o din 3 deschideri – imediat ce am ajuns acasă cu pachețelul făcut frumos de cei de la elefant, însă în mare parte în călătoria către Brașov și am lăsat ultimele două capitole pentru cafeaua dintr-o duminică dimineață de pe canapeaua din garsoniera de la Brașov.

De la ziua mamei mele și până la mutatul înapoi în Brașov, s-a întâmplat viața cu ale ei suișuri și coborâșuri. Nu mi s-a părut deloc întâmplător că povestea Cristinei – personajul principal al cărții – a avut destul de multe elemente comune cu povestea mea în București.

„Pe stradă sunt claxoane și noxe, în magazine a început disperarea, lumea cumpără tot. Nu-ndrăznesc să-mi mai doresc zăpadă. Pe canalul de la Biblioteca Națională, rațele plutesc absente pe apa negricioasă, printre clăbucii ca niște scuipați mari. Am sentimente amestecate față de orașul București. Mi-e imposibil să-mi dau seama unde în altă parte aș putea să fiu.”

Cristina, o fată mutată-n București, care are un job obositor și plictisitor, un salariu mediocru și este prinsă într-o relație la distanță. Și multă nehotărâre, nemulțumire. Cu o mamă plecată în Spania la muncă. Cu un haos bucureștean, Controlul nostru de toate zilele și o prietenă bună alături de care împarte experiențe și povești de a doua zi. Cristina, cea care își caută locul și nu-l găsește nicăieri.

Relația Cristinei cu mama ei m-a mișcat și la final am vărsat și o lacrimă.

„Abia aştept Crăciunul, să vină mama acasă. Uneori, când dormim amândouă în camera noastră de la Brăila, am impresia că nu mai respiră şi atunci îmi ţin şi eu respiraţia ca să fie linişte completă şi să pot auzi. Şi asta e iubirea, e liniştea asta în care-ţi ţii respiraţia, uşor îngrozit, ca să auzi dacă îngerul tău păzitor mai e acolo.”

„Ea este îngerul meu păzitor, ce faci când îngerul păzitor îmbătrânește?”

Îndrăznesc să spun că Interior zero este despre această generație ușor confuză și învăluită adesea în frică. Ăștia care am crezut că am întâlnit iubirea la o masă din Control. Am fost la Electric pentru a ne da reset sau am petrecut o zi de sâmbătă la un festival stradal, alături de prietena cea mai bună.

„- Fii serioasă, îmi face plăcere să te bag în Control.
La terasă ard făcliile în sobele electrice, în jurul lor stau ciorchine oameni cu haine frumoase și sufletul varză, în acest ocean de deznădejde care este Controlul vieții noastre.”

Și același lucru l-am făcut și eu înainte să mă apuc să scriu despre Lavinia Braniște și al ei Interior Zero: