Pe lista de cărți de citit de anul acesta am pus și „Prietena mea genială” de Elena Ferrante. Am tot văzut și auzit pe la prieteni că e faină, că merită citită și că te ține prins. Așadar, am făcut rost de ea și m-am pus pe citit.
Ei bine… am dat peste povestea a două prietene – Elena și Lila, într-un Napoli al anilor 50. Pentru mine, contrastul dintre descrierea orașului deprimant cu sărăcie și violențe și felul în care se termină cartea, cu povestea fiecăreia dintre ele, m-a captivat. A fost cât pe ce să renunț la ea, pe la jumătate, însă mi-au spus prietenii că de acolo devine interesantă. Și zău ca așa a fost!
Pe scurt, Lila alege să-și croiască drumul în viață și să-și depășească condiția prin căsătorie – un soț cu bani, copil și bună-stare, iar Elena alege calea studiului. Care este cea mai bună alegere ne spune finalul cărții (bineînțeles). Dădeam pagină cu pagină și vedeam un film pe repede înainte al adolescenței mele și a găștii mele – timiditate, frământări, alegeri, acnee, conflicte cu părinții, rezistența la schimbare sau conflicte neîncheiate nici peste ani de zile.
Fiecare dintre noi are o poveste a găștii alături de care a crescut, fie în fața blocului sau pe străzile cartierului, fie pe ulițele de la țară. Pe ici, pe colo ajungi să regăsești frânturi și din povestea ta sau să empatizezi (mai mult sau mai puțin) cu personajele poveștii.
Las mai jos citate care mi-au atras atenția în timp ce o citeam și le-am marcat cu un sticky note:
“- Când ne facem mari, vreau să mă căsătoresc cu tine.”
“Avea o copertă desenată cu pasteluri, îmi amintesc titlu La fata blu* şi cât era de captivantă, câte cuvinte dificile conţinea.
*zâna albastră“şi totuşi nu reuşesc şă-mi amintesc nici măcar o ocazie în care mă întreb pe mine însămi, să-l întreb pe tata, pe învăţătoare: unde se duc maşinile, camioanee, trenurile, în ce oraş, în ce lume?”
“Pe 31 decembrie 1958, Lila a avut primul episod de tăiere a marginilor. Expresia nu e a mea, a folosit-o întotdeauna ea, forţând semnificaţia obişnuită a cuvintelor. Spunea că în acele momente se dizolvau pe neaşteptate marginile persoanelor şi ale lucrurilor. ”
“- Dacă nu există iubire, devine aridă nu doar viaţa oamenilor, ci şi a oraşelor.”
“- Ce înseamnă pentru tine un oraş fără iubiri?
– Un popor lipsit de fericire
– Dă-mi un exemplu.
M-am gândit la discuţiile pe care le avusesem cu Lila şi Pasquale toată luna septembrie şi le-am simţit dintr-odată ca pe o adevărată şcoală, mai adevărată decât cea pe care o făceam în fiecare zi
– Italia sub fascism, Germania sub nazism, noi toţi, fiinţele umane din ziua de astăzi.”
