Recunosc că am văzut titlul cărții pe goodreads, cu o recenzie de 5* din partea unei cunoștințe. M-a atras titlul și mai ales, că este mâna unui autor român.
Scrisoarea domnișoarei S., romanul scris de Corina Marinescu prezintă poveștile de dragoste a două personaje – Emilia și domnișoara S. Cele două sunt și personajele principale în jurul cărora vedem desfășurată toată acțiunea.
Emilia se regăsește prinsă între două iubiri – una aproape perfectă și una interzisă. Forțată de împrejurări, ajunge la o cabană în munți, unde găsește o scrisoare veche, aparent scrisă special pentru ea. Povestea pe care domnișoara S. o narează, chiar dacă s-a întâmplat în urmă cu câteva decenii, se dezvăluie a fi similară cu povestea de dragoste a Emiliei, care se lasă fermecată de scrisoarea găsită. Ce se întâmplă cu poveștile de dragoste ale celor două protagoniste? Vă invit să le savurați 🙂
Un roman un pic cam cheesy pentru gustul meu, însă a fost o lectură lejeră – potrivită vremurilor acestea de stat în casă cu un ceai sau un pahar de vin și o pătură călduroasă. Cred că pentru cititorii de romance este o lectură chiar faină.
Câteva citate pe care le-am marcat în carte și care m-au marcat:
„Destinul ne conduce mereu acolo unde trebuie să ne aflăm.”
„Lumea e împărțită în două categorii de oameni. Cei care citesc și cei care consideră că a te cufunda în lectură este o pierdere de vreme.”
„E posibil ca un străin să te cunoască
mai bine decât oricine altcineva.”
„O poveste adevărată de dragoste e presărată cu mister.”
- ”Nu vii în pat?, i-a strigat Mihai într-o seară din dormitor.
- Ba da. Stai că iar m-am pierdut în fața tabloului meu.
- E cam ciudat. Ce-ai zis că reprezintă?
- Pentru mine, de fiecare dată înseamnă altceva. Acum simt că acel fluture, care cândva avea culoare, s-a lovit de acei pereți până le-a transferat coloristica lui. Și acum nu mai poate face nimic. E captiv într-o celulă cu tapet mereu diferit.”
