Mi-am cumpărat Atomic Habits de Black Friday cu gândul că va fi pe Lista de Lecturi din 2022. Așadar, mi s-a părut normal să încep cu Atomic Habits în Ianuarie pentru că planificarea mea pe anul acesta va fi influențată de conținutul acesteia.
Cartea Alinarii de Matt Haig este o carte ca o îmbrățișare, iar pentru mine a fost ca o îmbrățișare luuuuungă și bine venită într-un moment nu tocmai ok.
S-a creat foarte multă frenezie în jurul romanului Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, al lui Backman. Cred că, defapt, în jurul autorului. Iar acest lucru m-a făcut să nu vreau neapărat să-l citesc când o făceau toți.
L-am descoperit pe Backman în urmă cu câțiva ani, când mi l-a prezentat pe Ove. L-am savurat și atunci la fel de rapid ca și acum.
Hehe… la romanul Unde ai dispărut, Bernadete? de Maria Semple, recunosc, m-a cucerit coperta – e catchy, e culorile mele preferate. A stat multă vreme în wishlist, am prins-o la super reducere când am plasat o comandă mai mare cu fetele mele.
Până m-am dumerit ce este cu cartea a trebuit să trec prin partea I. De ce zic asta? Nu este un roman scris în stilul clasic, fiind alcătuit din corespondența personajelor – emailuri, faxuri, bilețele. Și eu ca și Bee, aproape de finalul romanului m-am întrebat „Unde ai dispărut, Bernadette?”.
Recunosc că am văzut titlul cărții pe goodreads, cu o recenzie de 5* din partea unei cunoștințe. M-a atras titlul și mai ales, că este mâna unui autor român.
Scrisoarea domnișoarei S., romanul scris de Corina Marinescu prezintă poveștile de dragoste a două personaje – Emilia și domnișoara S. Cele două sunt și personajele principale în jurul cărora vedem desfășurată toată acțiunea.
Plansul lui Nietzsche este un roman superb. Printre puținele citite de mine care este atât de bine scris. Pe deoparte mă grăbeam să o citesc să ajung mai repede la următorul capitol, pe de altă parte atât de lină era trecerea de la un capitol la altul că au fost seri când m-au prins ore târzii cu ochii în ea.
Trăim așa niște vremuri în care am face bine să stăm în casă, cu ai noștri. Vremurile astea aduc și doritul „lucrat de acasă”. Dacă la birou, în pauze, ieșeam pe terasă… acasă, în pauză mai citesc câte ceva. Din cărțile alea începute și abandonate pe noptieră.
Zilele astea am reușit să termin „Iarna crimelor perfecte” a lui Tony Mott.
