Tu cum îți dai Reset?

Ți-a început săptămâna prost. E mercur retrograd. Bioritmul e dat peste cap. Pur și simplu e mijlocul săptămânii și pare o săptămână greșită. Ți s-a întâmplat și ție, nu?

Eh… eu când vreau să-i dau reset săptămânii îmi aleg 2-3 metode de mai jos. Metode care mă ajută să înțeleg ce e greșit, ce fac eu greșit sau cum pot să-mi schimb un pic gândirea despre „a merge totul prost”.

Uite câteva tips and tricks pe care eu le folosesc să-mi dau reset la săptămână:

Morning pages

Din mai, mi-am instalat aplicația habit tracker pentru a îmi monitoriza provocarea #10minutesreadingchallenge. Odată ce cele 10 minute au devenit obicei am explorat-o puțin și am descoprit o întreagă listă de obiceiuri bune pe care le pot aborda. Printre ele și morning pages. Este un exercițiu simplu, prin care trec în fiecare zi – la cea de a doua cafea, îmi iau agenda și notez fie lucruri pentru care sunt recunoscătoare, fie un gând detaliat care mă macină, fie cum îmi doresc să mă simt la final de zi, fie ce am de gând să fac în ziua respectiva pentru visul meu.

tu cum iti dai reset

Investește timp în tine – self care moment, „me time”

Pentru fiecare dintre noi un „me time” poate avea o însemnătate diferită, de la a sta în liniște cu orele, la a devora o carte în timp ce stai într-o cadă cu spumă și sare, ori…. pur și simplu să faci un exercițiu de reflexie asupra ta și a valorilor tale. Pentru mine, un moment de „me time” înseamnă câteva ore pe care el petrec eu mine trecând prin haosul din mintea mea – fie că e vorba de a sta în cadă, a ieși la o plimbare prin natură sau a conduce fără direcție.

tu cum iti dai reset

Update la calendar și un to do list

Nu știu despre tine, însă eu nu funcționez fără un to do list și un calendar. Pe mine mă ajută să am liniște gândul că am un plan pentru mâine, pe weekend ori pe întreaga lună. Da, corect, pe întreaga lună e un pic greu să o am totul planificat, însă în linii mari. De altfel, la finalul fiecărei luni, îmi pun 2-3 obiective de îndeplinit pentru luna ce urmează. Funcționează? La mine da.

Ordine și disciplină pe birou

Mai stau la cafea dimineața, la telefon, cu fetele și îmi spun că li se arată o zi super plină și nu știu încotro să o apuce. Uneori le zic „simplu, fă-ți ordine pe birou” o fi un pitic, n-o fi… dar funcționează. Se zice că un birou ordonat ajută să ai o minte limpede.

Inbox 0

Treaba asta o practic încă din facultate, de când eram în AIESEC, iar inbox-ul meu era explodat. Mai ales în perioada când am fost Vice-președinte. Trierea emailurilor și repartizarea lor în foldere a fost o plăcere. Este și în ziua de azi. Nu îmi iese în fiecare zi, însă încerc, cât pot de des să o fac, iar finalul de săptămână să mă prindă cu inboxul pus în ordine.

Plimbare în aer liber

Recunosc, sunt binecuvântată cu faptul că le am pe Sasha și Sugar și datorită lor mai ies să explorez împrejurimile. Apoi, am norocul să fiu la 2-3 minute de pădure, astfel o plimbare la aer curat mi-e foarte la îndemână. Însă au fost perioade când locuiam într-un bloc, înconjurată de blocuri și bulevarde, iar pădurea o vedeam doar când veneam acasă, însă cu toate astea ieșeam în parcuri, exploram străduțe despre care citisem doar în cărți sau dădeam o fugă-n Obor.

tu cum iti dai reset

Știu, poate că e o listă cu lucruri banale, dar îți zic cu toată sinceritatea că la mine funcționează.

Tu cum îți dai reset? 👇

S-ar putea sa iti placa si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *