În cazul în care te confrunți cu agorafobia îți recomand să stai de vorbă cu un specialist. Articolul acesta fiind scris de mine, prin prisma experiențelor mele.
-hey! Ce faci în weekend? Vrei să mergem la party-ul ăla de pe lac?
-hey. Am alte planuri.
Defapt era o scuză penibilă, iar planurile mele erau de a mă îngrijora de ce fug de locurile aglomerate.
M-am decis să scriu despre aventura mea cu agorafobia în urma ultimei experiențe trăite chiar weekendul trecut.
Pe scurt, despre agorafobie
Specialiștii definesc agorafobia ca fiind„ o tulburare care se manifestă prin evitarea situațiilor despre care pacientul crede că i-ar produce panică, sentimente apăsătoare precum teamă și nesiguranță.”
Suntem diferiți. Iar acesta este un lucru grozav. Deci și simțim diferit.
Simptomele întâlnite diferă și au intensitate diferită. Astfel că poți simți de la o teamă de a pierde controlul, o teamă de aglomerație, frica de a fi față în față cu anumite situații, sentimentul acela de neajutorare la greață, amețeală sau puls ridicat.
Prima dată când m-am confruntat cu asta a fost în 2015. În primă fază confundam simptomele cu oboseală și stres, însă documentându-mă și observându-mi comportamentul am aflat despre agorafobie.
Terapie
Am început să merg la sesiuni de terapie cognitiv-comportamentală. Pe lângă discuțiile despre ce și cum, am învățat despre un exercițiu de respirație, 4-4-4: inspiri 4 secunde, reții 4 secunde, expiri 4 secunde. Și tot așa până când ajungi să te liniștești. Simplu și eficient.
Expunerea și agorafobia
Face parte tot din procesul de terapie. Și cum să vă spun? Lucram în industria evenimentelor, alături de colegii de la UNIVERSUM Events. Contextul m-a ajutat enorm să mă expun meselor de oameni. Evenimente cu 60 de persoane sau evenimente cu 1000+ de persoane.
Probabil și din FOMO, eram foarte frustrată că nu pot merge la festivaluri. Înainte să apăs butonul cumpără al biletului, m-am gândit și răzgândit de câteva ori.
Airfield 2016, urma să fie ziua lui Vick, el era deja acolo și ne-am gândit să îl sărbătorim în festival. Nu m-am dus pentru toate cele 4 zile ale festivalului, ci pentru 2. Faptul că festivalul se desfășura pe un aerodrom, spațiile din fața scenei erau generoase, iar scenele erau la distanțe mari unele față de celelalte, m-au încurajat ca anul următor să merg toate cele patru zile.
În ceea ce privește o petrecere sau un concert, aproape aceeași situație. Am început să merg la petreceri cu puțini oameni, 20, 30… și tot așa. Sigur am fost și norocoasă să mă cunosc cu oamenii potriviți care mi-au facilitat o „ședere” plăcută.
Cel mai intens exercițiu de expunere pe care l-am făcut a fost mersul la proteste. Am luat parte la protestele din Piața Victoriei din 2017, unde eram mii de oameni ce voiam bine. Energia, pacea și cauza pentru care eram acolo au făcut ca lucrurile să se atenueze, iar lupta mea nu a fost cu agorafobia ci împreună cu ea.
Și apoi au mai fost dățile acelea în care am ieșit singură la masă sau la o limonadă în centrul Brașovului. Ieșiri în care am observat, în care mi-a venit ideea de a scrie o carte. Ieșiri care m-au învățat atât de multe lucruri despre mine.
Spuneam la începutul articolului că decizia de a scrie experiențele mele au pornit de la ultima trăită. Eram la Amural, la scena de la Turnul Negru. Pentru câteva minute am rămas singură, iar mulțimea care tot creștea m-a dus în fața scenei, moment în care am început să mă panichez. Am uitat să fac exerciții de respirație, am uitat că eram în singuranță și am lăsat atacul de panică să își facă de cap.
În timp, apropiații mei știu că nu sunt fana locurilor aglomerate, în speță cele închise. Cu timpul am învățat să gestionez agorafobia mult mai bine, reușind să mă bucur de concerte și petreceri din mijlocul mulțimii.
